Pe tesaturi de funigei

Viața trece pe vîrfuri de stînjenei,

Iar ţie gîndu‐ţi zboară la apusele epopei?

Nimic nu se alege, nimic nu se întoarce,

Într‐un gol rămîi ca într‐un ceas fără limbi.

Timpu‐i mort ancestral,

lumina de viaţă-i stinsă,

tăcerea firii apasă funerar

peste instinctul maternal.

Unde‐am fost în acest timp? 

Am ațipit pe-al sorții colind?

Sau poate treaz am fost, în vis,

Iar acum fără suflare‐n Paradis? 

N‐am contenit, nu am bravat, 

Micul meu roman s‐a scris,

Fără cuprins, 

fără titlu sau coperți, 

O carte fără pic de sens

În iubire sau consens.

Viaţa trece, trece brav, 

Doar un chiot bolnav 

Din piept mai răscolesc.

Vîntul adie 

peste albie.

Gîndul zboară, 

Odinioară,

Pe ţesături de funigei,

La demult apusele epopei.